Vistier

Vistierul este un termen care desemna o dregătorie în Evul Mediu românesc. Vistierul se ocupa de administrația fiscală a țării, a vistieriei, de evidența veniturilor, a impozitelor și cheltuielilor, a contribuabililor și a scutiților. Era membru al Divanului Domnesc.

Sub el ca subalterni se aflau vistierul al doilea, care era boier de rang inferior, și tretivistieri, care erau boieri de rang și mai mic, precum și vistiernicii care slujeau ca inspectori financiari în mănăstiri sau administratori în orașe.

Bibliografie

  • Stoicescu, Nicolae (), Dicționar al Marilor Dregători din Țara Românească și Moldova în sec. XIV-XVII, București: Editura enciclopedică română, p. 8 
  • Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964
  • Sachelarie, Ovid; Stoicescu, Nicolae (coord.), Instituții feudale din țările române. Dicționar, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1988
  • Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor, volumul III


v  d  m
Ierarhia politică în Moldova și Țara Românească
Domnia și bănia
Domn  • Domnii Țării Românești  • Domnii Moldovei  • Ban
Dregătorii
armaș  • cămăraș  • căpitan  • clucer  • comis  • hatman  • ispravnic  • ispravnic al scaunului București  • jitnicer  • logofăt  • logofăt de vistierie  • medelnicer  • paharnic  • pârcălab  • pitar  • portar  • postelnic  • serdar  • sluger  • spătar  • staroste de Cernăuți  • staroste de Putna  • stolnic  • șetrar  • vistiernic  • vornic  • vornic al Țării de Jos  • vornic al Țării de Sus
Pârcălabi de
Cetatea Albă  • Chilia  • Hotin  • Lăpușna  • Neamț  • Orhei  • Poenari  • Roman  • Suceava