Chōko Iida

Chōko Iida
Date personale
Născută[1][2][3] Modificați la Wikidata
Tokyo⁠(d), Tōkyō, Japonia Modificați la Wikidata
Decedată (75 de ani)[4][3] Modificați la Wikidata
Tokyo⁠(d), Tōkyō, Japonia Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicancer pulmonar Modificați la Wikidata
Căsătorită cuHideo Shigehara[*][[Hideo Shigehara (Japanese photographer and film editor (1905-1967))|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Japonia Modificați la Wikidata
Ocupațieactriță Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba japoneză[5][6] Modificați la Wikidata
Alte premii
Medal with Purple Ribbon[*][[Medal with Purple Ribbon (a type of Japanese Medals of Honor)|​]] (1963) Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Chōko Iida (飯田蝶子, Iida Chōko?, n. , Tokyo⁠(d), Tōkyō, Japonia – d. , Tokyo⁠(d), Tōkyō, Japonia) a fost o actriță japoneză de film. Numele ei real a fost Tefu Shigehara.[7] A interpretat roluri de femei din clasa muncitoare și de femei bătrâne[8] și a apărut în peste 300 de filme. Soțul ei a fost cameramanul Hideo Shigehara.

Biografie

Tinerețea

Iida s-a născut pe 15 aprilie 1897 în districtul Asakusa al metropolei Tokyo.[9] Deși tatăl ei era un mic funcționar la Ministerul Comunicațiilor, familia nu avea mulți bani, așa că, la vârsta de doi ani, Iida a fost trimisă să locuiască cu bunica maternă.[10] Iida era cea mai în vârstă din cei cinci copii, dar, din cauza sărăciei, copiii erau subnutriți și s-au îmbolnăvit de nictalopie. După ce a studiat la o școală primară particulară, Iida a fost admisă, cu ajutorul bunicii sale, la Ueno Koto Jogakko și a lucrat noaptea la o expoziție în aer liber pentru a-și ajuta financiar familia. În cele din urmă, ea a descoperit că îi place mai mult să lucreze decât să meargă la școală. A încetat să mai frecventeze școala timp de două luni până când expoziția sezonieră s-a închis odată cu venirea toamnei.[10]

Cariera de actriță

În 1913 Iida a început să lucreze la magazinul Matsuzakaya din districtul Ueno.[11] A lucrat acolo pe mai multe posturi, inclusiv în departamentul de cusătorie și ca funcționară.[10] În 1919 a început să scrie la un ziar de divertisment din districtul Nihonbashi. În toamna aceea, Matagoro Nakamura, un actor al teatrului kabuki, a publicat un anunț în Miyako Shinbun pentru angajarea unei actrițe care să joace într-un teatru numit Asakusa Koen Gekijo. Iida a fost angajată, dar a descoperit că toate rolurile ei erau de servitoare. Când directorul teatrului a murit în 1920, teatrul a fost dizolvat. Iida a încercat să se angajeze ca actriță la studiourile de film, dar a fost refuzată.[10]

Actriță la Shochiku Kamata

Zilele tinereții (1929)

În 1922 Iida și o prietenă din perioada când scria la ziar au încercat să se angajeze la studioul de film Shochiku Kamata Shashincho. Inițial a fost angajată doar prietena lui Iida, dar una dintre colegele lui Iida care lucra la Shochiku a intervenit și i-a încurajat pe decidenți să o angajeze pentru roluri secundare, cum ar fi rolurile de servitoare.[10]

În ianuarie 1923 Iida a fost angajată oficial în cadrul companiei.[10] Ea a debutat în filmul Shi ni iku tsuma. Primul ei film care a făcut-o celebră a fost Yami o iku, iar regizorul Yoshinobu Ikeda a lăudat-o pentru modul cum a interpretat o muncitoare neatrăgătoare sexual. Iida a obținut apoi recenzii bune pentru interpretarea rolului unei femei în vârstă în filmul Jinsei no Ai al lui Kiyohiko Ushihara.[9] S-a mutat după scurt la un alt studio de film după Marele cutremur din Kanto din 1923, dar a revenit curând la studioul Shochiku Kamata în ianuarie 1924.

Shochiku

În 1924, în timp ce interpreta o muncitoare în filmul Sweet Home al lui Ikeda, Iida și-a tăiat buza pe o ladă cu mere în timpul unei scene în care o ataca pe Moroguchi Tsuzuya. A avut nevoie de două copci și a hotărât să-și perfecționeze abilitățile actoricești.[10] În luna iulie din acel an, Iida a fost solicitată să joace în mai multe comedii, precum Gamaguchi a lui Yoshino Jiro. În 1925 Iida a început instruirea pentru a deveni actriță principală cu Tokuji Kobayashi și Kaoru Futaba.[10][12] În 1926 Iida a fost promovată oficial actriță principală, împreună cu Goro Morino.[13] Iida s-a căsătorit cu operatorul de film Hideo Shigehara în 1927.[10] Shigehara lucra deseori cu Yasujirō Ozu, iar Iida a interpretat roluri secundare în multe dintre filmele lui Ozu, precum Zilele tinereții și Corul din Tokyo.[14][15] Pe măsură ce lumea filmului a trecut de la filmele mute la filmele sonore, Iida a început să studieze arta spectacolelor rakugo. Primul ei film sonor a fost Chushingura în 1932.[10] Ulterior, ea a devenit cunoscută pentru stilul ei de interpretare expresivă din filmul O Story of Floating Weeds al lui Ozu.[16]

Singurul fiu (1936)

Activitatea în perioada postbelică și moartea

Primul film al lui Iida după încheierea războiului în 1945 a fost Izu no Musumetachi al lui Heinosuke Gosho. Acest film a fost, de asemenea, ultimul film al lui Iida pentru studioul Shochiku, iar ea a devenit actor liber profesionist.[10] A apărut apoi în Record of a Tenement Gentleman (1947) al lui Yasujirō Ozu, în Drunken Angel (1948) și în Stray Dog (1949) ale lui Akira Kurosawa,[17] în Omul cu ricșa (1958) al lui Hiroshi Inagaki[18] și în Hadaka no Taisho (1958) al lui Hiromichi Horikawa. De asemenea, ea a interpretat-o pe bunica personajului principal din seria Wakadaisho a companiei Toho.[19] A apărut, de asemenea, în multe seriale de televiziune. A fost decorată cu Medalia de Onoare în 1963 și cu Ordinul Tezaurului Sacru în 1967. În același an soțul ei a murit.

Chōko Iida a apărut în peste 320 de filme între 1923 și 1970.[20]

În timp ce filma pentru un serial de televiziune pe 26 iulie 1972, sănătatea lui Chōko Iida s-a agravat brusc. A fost adusă a doua zi la spital, unde a fost diagnosticată cu pleurezie.[10] Chōko Iida a murit de cancer pulmonar la 26 decembrie 1972.[10]

Filmografie selectivă

Hohi Aoki și Chōko Iida în Récit d'un propriétaire (1947).
Chōko Iida în 1948.
  • 1929: J'ai été diplômé, mais... (大学は出たけれど, Daigaku wa deta keredo?), regizat de Yasujirō Ozu
  • 1931: Le Chœur de Tokyo (東京の合唱, Tōkyō no kōrasu?), regizat de Yasujirō Ozu
  • 1933: Cœur capricieux (出来ごころ, Dekigokoro?), regizat de Yasujirō Ozu
  • 1933: La Danseuse d'Izu (恋の花咲く 伊豆の踊子, Koi no hana saku Izu no odoriko?), regizat de Heinosuke Gosho
  • 1933: L'Amour (愛撫, Aibu?), regizat de Heinosuke Gosho
  • 1933: Après notre séparation (君と別れて, Kimi to wakarete?), regizat de Mikio Naruse - patroana casei de gheișe
  • 1933: Rêves de chaque nuit (夜ごとの夢, Yogoto no yume?), regizat de Mikio Naruse - proprietara barului
  • 1933: Les Rêves de la jeune fille mariée (花嫁の寝言, Hanayome no negoto?), regizat de Heinosuke Gosho - o vecină
  • 1934: L'Amour d'une mère (母を恋はずや, Haha o kowazuya?), regizat de Yasujirō Ozu
  • 1934: Histoire d'herbes flottantes (浮草物語, Ukikusa monogatari?), regizat de Yasujirō Ozu
  • 1934: Yaé, ma petite voisine (隣の八重ちゃん, Tonari no Yae-chan?), regizat de Yasujirō Shimazu
  • 1935: Une jeune fille pure (箱入娘, Hakoiri musume?), regizat de Yasujirō Ozu - Otsune
  • 1935: Une auberge à Tokyo (東京の宿, Tōkyō no yado?), regizat de Yasujirō Ozu
  • 1935: Le Fardeau de la vie (人生のお荷物, Jinsei no onimotsu?), regizat de Heinosuke Gosho
  • 1936: Le Fils unique (一人息子, Hitori musuko?), regizat de Yasujirō Ozu
  • 1936: La Femme de la brume (朧夜の女, Oboroyo no onna?), regizat de Heinosuke Gosho
  • 1936: Réunion de famille (家族会議, Kazoku kaigi?), regizat de Yasujirō Shimazu
  • 1937: Qu'est-ce que la dame a oublié ? (淑女は何を忘れたか, Shukujo wa nani o wasureta ka?), regizat de Yasujirō Ozu
  • 1940: Nobuko (信子, Nobuko?), regizat de Hiroshi Shimizu - Okei
  • 1941: Les Frères et Sœurs Toda (戸田家の兄妹, Todake no kyodai?), regizat de Yasujirō Ozu - Kiyo
  • 1945: Les Demoiselles d'Izu (伊豆の娘たち, Izu no musumetachi?), regizat de Heinosuke Gosho
  • 1947: Récit d'un propriétaire (長屋紳士録, Nagaya shinshiroku?), regizat de Yasujirō Ozu
  • 1947: Quatre histoires d'amour (四つの恋の物語, Yottsu no koi no monogatari?), regizat de Shirō Toyoda, Mikio Naruse, Kenta Yamazaki și Teinosuke Kinugasa[21]
  • 1948: L'Ange ivre (醉いどれ天使, Yoidore tenshi?), regizat de Akira Kurosawa[22]
  • 1949: Chien enragé (野良犬, Nora inu?), regizat de Akira Kurosawa[23]
  • 1949: Le Fantôme de Yotsuya (四谷怪談, Yotsuya kaidan?), regizat de Keisuke Kinoshita
  • 1951: Nous sommes vivants (どっこい生きてる, Dokkoi ikiteru?), regizat de Tadashi Imai
  • 1953: Les Oies sauvages (雁, Gan?), regizat de Shirō Toyoda
  • 1955: Croissance (たけくらべ, Takekurabe?), regizat de Heinosuke Gosho
  • 1955: Journal d'un policier (警察日記, Keisatsu nikki?), regizat de Seiji Hisamatsu
  • 1955: Maternité éternelle (乳房よ永遠なれ, Chibusa yo eien nare?), regizat de Kinuyo Tanaka - Hide
  • 1956: Umbre în plină zi (真昼の暗黒, Mahiru no ankoku?), regizat de Tadashi Imai
  • 1957: Le Corbeau jaune (黄色いからす, Kiiroi karasu?), regizat de Heinosuke Gosho
  • 1957: Les Demi-frères (異母兄弟, Ibo kyōdai?), regizat de Miyoji Ieki - Masu
  • 1958: Omul cu ricșa (無法松の一生, Muhomatsu no issho?), regizat de Hiroshi Inagaki - bătrâna Otora, proprietara hanului[18][24]
  • 1958: Nuages d'été (鰯雲, Iwashigumo?), regizat de Mikio Naruse - Hide

Premii și distincții

Note

  1. ^ a b „Chōko Iida”, Internet Movie Database, accesat în  
  2. ^ a b KINENOTE movie database 
  3. ^ a b c d Allcinema 
  4. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  5. ^ IdRef, accesat în  
  6. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  7. ^ „飯田蝶子(いいだ ちょうこ)とは”. コトバンク (în japoneză). Accesat în . 
  8. ^ Coates, Jennifer, 1942– (). Making icons : repetition and the female image in Japanese cinema, 1945–1964. Hong Kong. ISBN 9789888208999. OCLC 960835099. Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
  9. ^ a b „飯田 蝶子 (イイダ チョウコ) とは”. コトバンク (în japoneză). Accesat în . 
  10. ^ a b c d e f g h i j k l m 日本映画俳優全集・女優編. キネマ旬報社. . キネマ旬報1980
  11. ^ 松坂屋「ひと・こと・もの」語り, accesat la 5 august 2015
  12. ^ 松竹九十年史 [90 years of Shochiku's history]. 松竹. . 
  13. ^ 日本映画事業総覧 昭和2年版. 国際映画通信社. . 
  14. ^ Joo, Woojeong (). The cinema of Ozu Yasujiro : histories of the everyday. Edinburgh. ISBN 9780748696321. OCLC 988184708. 
  15. ^ Ozu yasujirō o yomu : furukimono no utsukushii fukken. Firumu Ātosha., フィルムアート社. Tōkyō: Firumuātosha. . ISBN 4845982439. OCLC 834592479. 
  16. ^ Russell, Catherine (). Classical Japanese Cinema Revisited. Londra: Continuum International Pub. Group. ISBN 9781441144614. OCLC 741492634. 
  17. ^ Galbraith IV (2002), pp. 663-664, 665-666.
  18. ^ a b Galbraith IV (2002), p. 687.
  19. ^ Galbraith IV (2002), pp. 375-376.
  20. ^ „Filmografie”. JMDb (în japoneză). Accesat în . 
  21. ^ Galbraith IV (2002), p. 662.
  22. ^ Galbraith IV (2002), pp. 663-664.
  23. ^ Galbraith IV (2002), pp. 665-666.
  24. ^ Galbraith IV (2008), p. 144.

Bibliografie

  • en Galbraith IV, Stuart (). The Emperor and the Wolf: The Lives and Films of Akira Kurosawa and Toshiro MifuneNecesită înregistrare gratuită. Faber and Faber, Inc. ISBN 978-0-571-19982-2. 
  • en Galbraith IV, Stuart (). The Toho Studios Story: A History and Complete Filmography. Lanham, Maryland-Toronto-Plymouth: Scarecrow Press. ISBN 1461673747. Accesat în . 

Legături externe

Control de autoritate